Statul se poate implica în criza francului elveţian

Criza francului elveţian riscă, practic, să falimenteze zeci de mii de familii din România. Este o problemă socială gravă, de mare amploare, care nu poate sub nicio formă să fie imputată celor care au accesat creditele. Aceşti oameni şi-au făcut calculele în baza scenariilor prezentate de bănci.

Nicio bancă nu şi-a avertizat clienţii despre o posibilă explozie a cursului francului elveţian. Nici statul român nu a avertizat niciodată cetăţenii asupra vreunui risc pe care ar putea să îl reprezinte creditele în moneda elveţiană.

Astfel, consider că statul ar trebui să preia iniţiativa în rezolvarea acestei probleme, prin propunerea unei soluţii în care toate părţile să îşi asume responsabilitatea.

În acest sens, o soluţie echitabilă ar fi ca toţi care doresc să aibă posibilitatea de a-şi converti creditele din franci elveţieni în lei să o poată face, la cursul din data conversiei, iar diferenţa să fie suportată în mod egal de statul român, bancă şi debitor.

Dacă statul român va face efortul de a suporta o treime din pierdere, nu cred că băncile ar putea să refuze o astfel de propunere.

Construcţia reţelei de autostrăzi în România nu mai suportă amânare!

Domnule preşedinte,

Chiar dacă astăzi nu sunt un om liber, chiar dacă nu mă pot implica direct în dezvoltarea infrastructurii din România, cei aproape 15 ani în care am studiat şi am elaborat strategii în acest domeniu mă determină să fac acest apel.

De ani de zile, guvernele care s-au perindat la conducerea României au promis mii de kilometri de autostradă şi au reuşit să facă fiecare doar câteva zeci.

Principalele motive au fost lipsa unei finanţări constante şi suficiente, lipsa unei viziuni coerente privind dezvoltarea de autostrăzi şi drumuri expres.

Realizarea Master Planului de Transport şi implementarea lui ar fi trebuit să rezolve aceste probleme.

Nu trebuie să minţim însă oamenii şi să le spunem că acest Master Plan este un document care nu suportă modificări.

Firma AECOM a creat un model matematic al dezvoltării infrastructurii din România, bazat pe calcule precum cost-beneficiu.

România mai are însă şi interese strategice, de dezvoltare regională sau de coeziune economică şi socială.

Aceste interese trebuie suprapuse peste modelul matematic al Master Planului, iar finalul trebuie să fie o strategie de dezvoltare a infrastructurii care să răspundă la cât mai multe din interesele României.

Când eram ministru al transporturilor, i-am prezentat Primului Ministru o strategie coerentă de realizare a reţelei de autostrăzi din România, cu tot cu soluţii de finanţare până în anul 2030. Urma ca, în toamna acelui an, guvernul să îşi asume răspunderea pe acel proiect.

Din nefericire, am fost nevoit să demisionez din guvern, iar din toată strategia nu s-a mai făcut decât aplicarea suprataxei la combustibil, care ar fi trebuit să fie folosită INTEGRAL la dezvoltarea reţelei de autostrăzi.

Am văzut, în toamna lui 2014, că ni s-a prezentat strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi şi drumuri rapide în România ca un document tabu, impus de Master Planul de Transport.

Am realizat un material prin care am arătat neajunsurile acelei strategii şi soluţiile pentru îmbunătăţirea ei, pe care l-am transmis tuturor factorilor responsabili, inclusiv dumneavoastră.

În esenţă, am arătat că există soluţii de finanţare şi realizare a unui număr mult mai mare de kilomeri de autostradă decât cel propus.

M-am bucurat să văd la începutul acestui an că guvernul a fost receptiv la propunerile mele şi a venit cu o variantă mult îmbunătăţită a Master Planului. Chiar dacă în toamnă ni se spunea că „atâţia bani avem, atât construim”…

Domnule preşedinte,

Fiecare zi de întârziere în demararea serioasă a construcţiei reţelei de autostrăzi înseamnă pierderi de surse financiare nerambursabile şi de oportunităţi economice.

Exerciţiul financiar 2007-2013 se încheie în 2015, nu în 2016, aşa cum se spera. Este important să se caute toate soluţiile pentru a se consuma aceşti bani.

Europa a lansat un instrument de finanţare numit CEF (Connecting Europe Facility). Statele membre pot folosi aceste fonduri până în 2016. Sumele rămase vor fi retrase de la statele care nu le-au consumat şi vor fi redistribuite către statele care au proiecte eligibile.

România nu a demarat niciun proiect pentru a folosi aceşti bani şi mai avem doar un an pentru a finaliza un astfel de demers.

Eu aş fi dorit să consumăm banii alocaţi României, iar în 2016 să mai luăm şi de la alte state. Asta ar însemna „România lucrului bine făcut”!

Domnule preşedinte,

Ştiu că în România sunt multe lucruri de făcut. Şi toate sunt importante. Infrastructura rutieră a fost mereu temă de campanie electorală, dar nimeni nu a tratat-o cu seriozitatea şi, mai ales, profesionalismul necesar.

România are nevoie de un pact politic pentru dezvoltarea reţelei de autostrăzi şi singura instituţie care poate coagula forţele politice pentru realizarea lui este Preşedintele României.

Prin autoritatea pe care aţi câştigat-o în urma votului masiv al românilor ştiu că puteţi stopa ambiţiile politice ale partidelor politice şi puteţi genera un consens care să ducă la adaptarea unei legi pentru dezvoltarea reţelei de autostrăzi în România pe o perioadă de 10 ani (egală cu a mandatului dumneavoastră).

Finanţarea trebuie să fie asigurată (aşa cum reiese din materialul pe care vi l-am transmis) prin Parteneriat Public Privat, bazate pe plăţi de disponibilitate, fonduri nerambursabile, fonduri publice, suprataxa la combustibil şi taxarea traficului greu.

Compania de autostrăzi ar trebui să aibă management privat, foarte bine plătit, cu experienţă în domeniu şi să fie scoasă total de sub influenţa politică.

Parlamentul poate adopta în regim de urgenţă această lege, iar implementarea ei poate începe imediat.

Dacă nu se va întâmpla aceste lucruri, mă tem că autostrăzile din România vor rămâne în continuare doar proiecte frumoase şi motive de gâlceavă pentru politicieni…

Scrisoare deschisă către președintele României, Klaus Iohannis

Domnule președinte,

Am urmărit cu interes discursul dumneavoastră din plenul CSM. M-am bucurat să văd o abordare serioasă şi echidistantă a președintelui României faţă de cei care au datoria să înfăptuiască justiția şi față de cei care apar în faţa acesteia.

Am văzut, pentru prima dată, un președinte care oferă sprijin total Justiției şi Parchetului şi nu numai unor judecători, respectiv unor procurori.

Am văzut, de asemenea, că susțineți măsuri concrete de consolidare a puterii judecătorești prin participarea la şedinţele CSAT sau prin acordarea dreptului la iniţiativă legislativă.

Dar, am văzut, domnule preşedinte, cu speranţă, şi faptul că aţi atras atenţia asupra unor aspecte care nu au fost niciodată puse în discuţie de fostul preşedinte şi care au făcut, aşa cum aţi afirmat că nu trebuie să se întâmple, ca Justiţia să devină o „supraputere” în stat.

Şi nu mă refer aici la solicitările pe care le-aţi făcut puterii judecătoreşti, de a respecta câteva principii de drept, pe care, din nefericire, unele instanţe le-au călcat în ultimul timp în picioare:

  • oamenii să fie judecaţi pe probe şi nu pe supoziţii
  • nu trebuie să existe o ingerinţă a politicului în justiţie
  • justiţia se face cu respectarea tuturor drepturilor cetăţenilor.

Spuneaţi, domnule preşedinte, că sunteţi aliatul magistraţilor oneşti. Dar ce se întâmplă cu magistraţii care nu sunt sau nu au fost oneşti? Va îndrepta cineva erorile judiciare ale acestora?

Cine va face dreptate oamenilor care au ajuns în închisoare pentru că unii judecători au călcat în picioare principiile pe care le-aţi prezentat?

O astfel de dramă trăiesc astăzi şi eu. Am fost judecat de ICCJ într-un mod nemaiîntâlnit în justiţia română! Am fost acuzat că am vândut produse la preţuri supraevaluate, dar nu mi-au fost admise ca probe documentele care arătau că acele produse vândute de mine erau de câteva ori mai ieftine decât toate celelalte existente pe piaţă sau achiziţionate de la alţi furnizori.

Am fost acuzat că am vândut produse care nu au putut fi utilizate, regăsindu-se în stoc şi astăzi.

Nu mi-au fost acceptate dovezile cu înscrisuri provenite chiar de la Electrica, care demonstrau clar că produsele că fuseseră de mult timp vândute. De asemenea, nu mi s-a permis nici realizarea unei expertize care să dovedească acest lucru.

Am fost acuzat, chiar dacă eu nu aveam nicio responsabilitate în acest sens, că nu s-au realizat procedurile de achiziţie publică. Am prezentat documentaţii de achiziţii (descoperite cu mare greutate, după 10 ani), dar instanţa a considerat că nu sunt utile cauzei.

Şi exemplele pot continua. Cert este că ICCJ mi-a respins toate probele care puteau demonstra nevinovăţia mea, condamnându-mă doar pe supoziţii şi speculaţii.

Dacă veţi citi sentinţa prin care sunt condamnat, veţi avea surpriza unui document plin de concluzii contradictorii şi poveşti fără nicio legătură cu fapta pe care se presupune că am săvârşit-o.

Precizez că fondul unui dosar nu poate face obiectul unei plângeri la CEDO. Iar instanţa a încercat să creeze aparenţa că a respectat procedurile pentru a nu intra sub incidenţa încălcării Convenţiei.

În astfel de situaţii, domnule preşedinte, cum se poate face dreptate? Ştiu că este mult mai comod să fii de partea justiţiei decât de partea unui condamnat, dar este oare corect?

Este oare corect ca părinţii mei, copiii mei, soţia mea să sufere doar pentru că eu am devenit ţintă a unui sistem?

Mi-aş dori să fiu judecat în piaţa publică, în faţa tuturor televiziunilor, dar cu toate probele pe masă. Să vadă o lume întreagă cum a putut fi condamnat la cinci ani de închisoare un om împotriva căruia nu există nicio probă, ci doar speculaţii, supoziţii şi falsuri.

Mai mult decât atât, după ce am fost închis, toate acţiunile pe care le-am demarat pentru a demonstra erorile, falsurile şi abuzurile sunt tergiversate sistematic, procurorii ţinând dosarele în sertar, iar instanţele declinându-şi competenţele sau evitând practic judecarea. Mi se spune că nicio instanţă din România nu va avea curajul să dea o soluţie care să contrazică soluţia dată de un complet condus de către preşedintele ICCJ.

În aceste condiţii, domnule preşedinte, credeţi că voi mai avea şansa la o judecată dreaptă? Deoarece, până acum, „justiţia independentă” m-a judecat strâmb…

Scrisoare deschisă către politicienii din regiunea Moldovei

Domnilor Politicieni,

Am urmărit cu atenţie dezbaterea publică lansată în ultima vreme pe tema autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş. Salut preluarea acestui subiect de către aproape toată clasa politică din judeţele Moldovei, pentru că, într-adevăr, proiectul reprezintă cel mai important obiectiv de investiţii de care are nevoie regiunea noastră pentru a se putea dezvolta.

Pentru realizarea acestui costisitor, dar foarte important, obiectiv este nevoie, mai mult ca oricând, de un consens politic şi de o susţinere unanimă a întregii clase politice din zonă.

Din păcate, demersul se transformă într-o dezbatere politicianistă în care diverse personaje îşi arogă, care mai de care, meritul de a fi cel mai merituos susţinător, chiar iniţiator al acestui proiect.

Dacă vom analiza cu atenţie declaraţiile în legătură cu acest subiect, vom observa că marea majoritate a politicienilor au cerut autostradă şi au petiţionat guvernul în acest sens doar când aceştia au fost în opoziţie.

Însă, când partidele lor au ajuns la guvernare, au băgat capul în nisip, ocolind subiectul, pentru ca, în campaniile electorale, să promită din nou că autostrada Iaşi-Târgu Mureş va reprezenta o prioritate…

Acum, în cadrul Master Planului de Transport, ni se propune să ne luăm adio de la autostradă şi ni se oferă ca premiu de consolare un drum expres, undeva peste vreo 15 ani. Motivul este clasic. Nu sunt destui bani nici măcar pentru finanţarea tronsoanelor prioritare, iar acest tronson nu este prioritar.

Domnilor politicieni, dacă doriţi, într-adevăr, ca autostrada să se construiască, atunci trebuie să demontaţi aceste motivaţii greşite şi subiective.

Am văzut cum vă perindaţi pe la televiziuni, cum luaţi cuvântul în dezbateri şi promiteţi alegătorilor (văd că aţi deprins acest truc) că veţi merge la Bucureşti şi veţi cere să se construiască autostrada.

Fiţi demni şi recunoaşteţi că este doar praf în ochi! Ce veţi face atunci când Guvernul, Ministerul Transporturilor vă vor pune în faţă sumele pe care le au la dispoziţie şi investiţiile pe care le au de realizat? Veţi fi întrebaţi la ce să se renunţe pentru a construi autostrada Iaşi-Târgu Mureş.

Ce le veţi spune atunci? Să renunţe la Coridorul IV sau la Autostrada Transilvania? În aceste condiţii, se vor strânge 100 de parlamentari din Muntenia şi 100 din Transilvania şi vor spune că nu votează bugetul dacă nu li se face autostrada lor.

Încercaţi să lăsaţi populismele, ipocrizia, spectacolul televizat şi să convingeţi cu argumente profesioniste, logice şi de bun simţ!

În acest sens, v-am pus la dispoziţie soluţiile pentru ca acest obiectiv să fie realizabil! Am văzut, însă, că marea majoritate v-aţi uitat la poze, dar se pare că nu aţi ajuns şi la soluţii.

Harta cu jumătate din România fără autostrăzi, pe care am desenat-o cu mâna mea, am văzut că apare peste tot. Unii domni politicieni am văzut că o folosesc în prezentări sau în dezbateri televizate ca fiind realizată de dumnealor.

Hartă Master Plan

Fac pe această cale un apel către dumneavoastră să ţineţi cont de propunerile mele, pentru că veţi găsi soluţiile financiare pentru realizarea unui număr dublu de kilometri de autostradă decât cel propus prin Master Plan.

Pe scurt, în afara unor optimizări ale costurilor, a speculării unor oportunităţi oferite de programele de finanţare europeană 2014-2020, soluţia principală o reprezintă utilizarea a maxim 49% fonduri publice şi atragerea diferenţei de 51% din fonduri private, prin parteneriate public-private, bazate pe plăţi de disponibilitate.

Rezultatul va fi construirea până în 2020 a unui număr dublu de kilometri de autostradă. Am detaliat atât toate avantajele acestor soluţii financiare, cât şi sursele necesare pentru rambursarea banilor către creditori.

Aşadar, vă propun să studiaţi cu atenţie soluţiile pe care vi le-am pus la dispoziţie, completaţi-le sau modificaţi-le dacă consideraţi că este necesar, alegeţi dintre dumneavoastră nişte negociatori care sunt în stare să poarte o discuţie aplicată, mergeţi la guvern cu argumente şi soluţii şi vom reuşi!

Dacă nu, totul va rămâne la nivel de dezbatere publică, care se va încheia odată cu apariţia altor subiecte mai spumoase, iar regiunea Moldovei va rămâne să sufere în continuare de sărăcie şi subdezvoltare.

Am votat astăzi pentru dreptate!

Am exercitat astăzi unul dintre puținele drepturi pe care nu mi le-a putut lua nimeni. Ca milioanele de români, mi-am exercitat dreptul la vot, un drept pe care, noi, românii, l-am câștigat acum 25 de ani.

Am votat astăzi pentru dreptate, pentru ca România să nu mai fie prizoniera unor decizii absurde, a unor ambiții criminale și a unor interese meschine. Am votat pentru adevăr și curaj.

Am speranța că, începând de luni dimineața, România va păși pe un drum nou. Chiar dacă unii dintre noi am plătit și plătim din greu acest preț, pentru tinerii de astăzi și pentru milioanele de români care vor o „țară ca afară”, cred că merită să lupți, întotdeauna, cu orice preț.

Fără libertate, dreptate și drepturi civile, o națiune nu poate progresa. Poate supraviețui, dar nu va evolua niciodată.

Am speranța că în România, începând de mâine, cineva va începe să judece corect și drept faptele, lucrurile și nu oamenii. Că în fața legii toți vom fi egali și nu vom fi etichetați după opțiunile politice sau de altă natură. Că, în sfârșit, vom deveni o țară normală.

Am votat cu speranţa că vom avea un preşedinte care să ne garanteze o justiţie dreaptă. Degeaba avem justiţie independentă dacă nu e dreaptă. Vreau ca românii să îşi găsească dreptatea în justiţia din România, să nu mai fie nevoiţi să apeleze la instituţiile europene.

Marea bătălie pentru noi, ca națiune, abia acum începe. Am speranța că instituțiile internaționale vor fi implicate într-un proces de justiție restaurativă, reparativă și reconciliatorie esențial pentru dezvoltarea democrației. Am speranța că ceea ce este corect și drept în ochii, în legea și în decizia unor oameni din UE sau SUA, va fi și aici. Pentru că, dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, atunci orice alegeri vor fi fost degeaba.

În urmă cu câțiva ani, când alături de colegi și adversari de-o viață care ne-au devenit aliați, am construit cea mai mare alianță politică, visele noastre și ale milioanelor de români erau enorme. Idealurile pluteau pur și simplu în sufletele noastre. Acele idealuri nu le-am dus la bun sfârșit. Iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni își are consecințele aici. Consider că aceasta este cea mai mare lecție de viață politică de după 1989. Orice promisiune neîndeplinită pentru oameni, va fi plătită scump.

Sper din tot sufletul ca, așa cum am visat mereu, această țară să-și revină din trauma trecutului, din chinul prezentului și să ne aducem copiii, părinții și prietenii, cu gândul sau cu locul, în sfârșit, acasă…

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Eu cu cine votez?

Douăzeci de ani am făcut politică. Conform fişei postului, am înjurat adversarii şi am lăudat colegii. Iar, când adversarii au devenit colegi şi colegii au devenit adversari, m-am adaptat noilor realităţi. Au fost oameni pe care n-am putut niciodată să-i mai laud, precum şi oameni pe care nu mi-am permis niciodată să îi înjur.

Acum, privesc politica de pe margine. Observ că, pe scena politică de astăzi, distanţa de la elogii la înjurături este doar de „un click”. Iar această abordare nu se mai aplică doar oamenilor politici, ci şi ziariştilor, analiştilor şi societăţii civile. Depinde doar cine le întoarce „cheiţa”.

Este adevărat, sunt situaţii în care poţi să te înşeli cu privire la calităţile unei persoane. Poţi să-l apreciezi la prima vedere, iar pe parcurs să-ţi dai seama că „împăratul e gol” sau, la fel de bine, să nu-i dai nicio şansă la început, dar, cunoscându-l, să-i apreciezi calităţile.

Dar, să nu ne îmbătăm cu apă rece! În lumea politică românească, înjurăturile sau elogiile nu sunt generate de felul în care este apreciată o persoană, ci doar de interesele, politice şi nu numai, de moment.

Astfel, de ani de zile, pierd alegerile cei despre care se construieşte cea mai bună „poveste negativă” şi le câştigă cel care ştie cel mai bine să răspândească respectiva poveste.

Aşa a pierdut Geoană alegerile prezidenţiale pentru că, vezi Doamne!, s-ar fi dus în prag de noapte să facă o saună la Vântu, Ungureanu şi „partiduleţul” lui pentru că ar fi folosit prea mult unguent din bani publici pe când era prim-ministru sau Elena Udrea pentru că a făcut o sesiune de shopping la Paris cu şefa DIICOT.

Sunt doar trei exemple care au cântărit mult în economia voturilor în diverse momente. Pot fi date astfel de exemple şi în ceea ce-i priveşte pe candidaţii de astăzi. Pe de-o parte, avem atacuri legate de religie, etnie, trafic de copii, număr de case sau afirmaţii nefericite, precum „Ghinion!”. De partea cealaltă, sunt acuzaţii legate de calitatea de ofiţer acoperit, protector al baronilor sau personaj profund corupt. Totul depinde de forţa şi abilitatea maşinii de propagandă a unui partid de a reuşi să pună „ştampile” pe adversar.

Cei mai mulţi am fost victimele acestor manipulări. Am votat împotriva celui care ne-a fost prezentat ca fiind răul cel mai mare. Dar, oare, am ales bine? Oare Iliescu a fost cea mai bună alegere? Dar Constantinescu sau Băsescu?

Avem în faţă o competiţie între două personalităţi complexe. Sunt oameni cu certe calităţi şi aptitudini necesare exercitării unui mandat de preşedinte al ţării. De asemenea, amândoi au experienţă în administraţie, vorbesc mai multe limbi străine şi, nu în ultimul rând, sunt prezenţe agreabile şi care impun respect.

Este important să cunoaştem care sunt atribuţiile preşedintelui, să ştim ce poate face, pentru a ne putea hotărî ce aşteptări să avem de la viitorul preşedinte.

În primul rând, există atribuţiile formale ale preşedintelui, atribuţiile constituţionale. În acest sens, ar trebui să ne gândim la următoarele teme:

  • Care dintre cei doi ne-am dori să reprezinte statul român?
  • Care dintre cei doi candidaţi ar putea să exercite mai bine funcţia de mediator între puterile statului sau între stat şi societate, pentru a asigura respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice?
  • Pe care îl considerăm mai potrivit în calitate de conducător al forţelor armate şi în care am avea încredere să ia deciziile importante, în caz de război?

În afara acestor atribuţii majore, la care prea puţini se gândesc atunci când votează, există şi acele atribuţii informale, care au făcut din Traian Băsescu un model de preşedinte de care România nu mai are nevoie…

Din atributul constituţional de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru, Traian Băsescu a făcut un instrument de şantaj, pentru a crea în Parlament majorităţi de conjunctură şi haos generalizat. Trebuie să ne gândim care din cei doi candidaţi este capabil să accepte majorităţile parlamentare, aşa cum au reieşit din voturile cetăţenilor, şi să desemneze candidatul pentru funcţia de prim-ministru pe cel nominalizat de această majoritate.

De asemenea, trebuie să ne gândim care dintre candidaţi este capabil să colaboreze instituţional cu un Guvern sau un Parlament în opoziţie cu acesta.

Care dintre cei doi este mai înclinat spre construcţie decât spre distrugere? Preşedintele nu are atribuţii economice directe, dar poate influenţa parcursul economic al României prin asigurarea unui climat favorabil dezvoltării atât în interiorul, cât şi în exteriorul ţării. Acesta poate lansa teme de dezbatere, iar un preşedinte responsabil lansează teme de dezbatere în interesul cetăţenilor şi nu în interesul său sau a partidului pe care îl susţine.

Posibilitatea organizării unor referendumuri devine o armă foarte puternică în mâna preşedintelui. Trebuie să ne gândim care dintre cei doi candidaţi o va folosi în interesul real al cetăţenilor.

Sunt întrebări grele, complexe, întrebări ale căror răspunsuri nu se găsesc uşor. Este mult mai simplu să discuţi despre temele uşoare, prin care televiziunile fac rating, pe care populaţia le consumă ca pe telenovele. Dar, dacă nu vom alege bine, vieţile noastre vor fi în continuare nişte telenovele tragice.

Interviu Ziarul de Iaşi: „Fenechiu: Mă trezesc dimineaţa la ora 6”

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, aflat în Penitenciar, ne-a răspuns la zece întrebări.

1. Cum comentaţi forma prezentă a Master Planului de Transporturi în ce priveşte dezvoltarea Iaşului pe termen mediu şi lung?

Am fost foarte bucuros atunci când am aflat că, în sfârşit, infrastructura din România se va dezvolta în baza unor analize socio-economice solide, făcute de specialişti de nivel mondial şi nu va mai fi rezultatul influenţelor politice ale unor inşi, care, temporar, au putere de decizie la un anumit moment. Am fost ministrul Transporturilor şi am discutat cu reprezentanţii firmei AECOM despre Master Plan. Ştiu cum arăta lista proiectelor prioritare la mijlocul anului 2013 şi pot să vă spun că această listă este astăzi diferită. Din nefericire, în urma implementării acestui Master Plan, dacă el nu se va modifica, cel mai mult va avea de suferit regiunea 1 Nord-Est, unde se află şi Iaşul.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră rapidă, am făcut o analiză a Master Planului, pe regiunea Moldovei, pe care o voi publica într-o revistă de specialitate şi pe care v-o pun cu plăcere la dispoziţie.

Cert este că, conform scenariilor Master Planului, în cel mai fericit caz, undeva în 2030, adică peste 16 ani, există posibilitatea ca Iaşul să fie legat de Ardeal (Târgu Mureş) printr-un drum rapid! Ni se mai promite că acest drum rapid va putea fi transformat în autostradă. Cei care fac astfel de afirmaţii cred că nu au noţiunea timpului. Pentru că, prin această strategie, condamnă practic Iaşul şi Moldova la subdezvoltare în următorii 20-25 de ani! Argumentele şi soluţiile pentru ca Iaşul să beneficieze de legături în profil de autostradă spre Europa şi spre Bucureşti până în 2020 le veţi putea găsi detaliate în lucrarea de care am vorbit mai devreme.

Vreau să vă amintiţi cu toţii că ni s-a spus ani de zile că nu sunt bani pentru un aeroport competitiv la Iaşi. Am fost ministru şase luni şi am reuşit să obţin finanţarea europeană pentru Aeroportul Iaşi în cuantum de 60 de milioane de euro. Adică atât cât mi s-a solicitat.

Îmi pare rău că nu am mai reuşit să stau încă un an în minister, pentru că vă spun cu mâna pe inimă că astăzi s-ar fi lucrat la autostrada Târgu Mureş Iaşi! Prin Hotărâre de Guvern, Victor Ponta îmi dăduse la ministerul pe care îl conduceam competenţa de a construi autostrada. După cum ştiţi, toate celelalte autostrăzi erau în competenţa Departamentului Marilor Proiecte. Identificasem şi sursele de finanţare prin introducerea accizei suplimentare la carburant, împreună cu fondurile europene necheltuite. Vă mărturisesc în premieră următoarele: Autoritatea de implementare a POS-T era în subordinea mea. Ştiam că e aproape imposibil să se cheltuiască toţi banii destinaţi acestui program. Aşa cum am realocat 60 de milioane de euro de la alte direcţii către aeroporturi şi i-am alocat Aeroportului Iaşi, aş fi alocat şi pentru autostrada Târgu Mureş Iaşi atâţia bani cât ar fi putut consuma în acest exerciţiu financiar. Iar acest lucru, l-aş fi făcut doar pe responsabilitatea mea.
Din nefericire, atât pentru mine, dar şi pentru dumneavoastră, eu am fost „tras pe dreapta“ pentru vreo 5 ani, iar Iaşul pentru minim 20 de ani…

Restul aspectelor din Master Plan nu vreau să le comentez. Autostrăzile sunt atât de importante, încât celelalte investiţii pălesc.

În perioada următoare însă, voi publica mai multe studii cu privire la infrastructura din România şi o strategie generală de dezvoltare a tuturor modurilor de transport în Moldova.

„Trebuie să aştept alte vremuri“

2. Cum priviţi, la opt luni distanţă, condamnarea dumneavoastră la închisoare?

Sunt multe direcţii din care privesc condamnarea mea acum, după opt luni. Analizând-o din punctul de vedere al percepţiei publice, atunci când nu beneficiezi de o expunere ca a lui Gigi Becali, de o simpatie publică ca cea a lui Gică Popescu sau de o putere mediatică ca în cazul lui Dan Voiculescu, este o luptă fantastic de grea! Sper din toată inima ca instanţele europene să judece cazul meu cu celeritate. Atunci, mă voi putea întoarce cu fruntea sus în viaţa publică şi mă voi putea lupta cu argumente solide ca în închisoare să ajungă toţi cei care au săvârşit infracţiuni, dar numai ei, şi nu alţii! Pentru că a lăsa în libertate un infractor nedovedit este o mare problemă, dar a condamna un om nevinovat la o pedeapsă privativă de libertate este o crimă.

Am ascultat mulţi deţinuţi aici în penitenciar. Oamenii vin să discute cu mine, spunându-mi necazurile lor sau cerându-mi sfaturi, chiar ajutor. Invariabil, în discuţiile cu ei, îi întreb de ce au ajuns aici. Chiar dacă unii consideră pedeapsa prea aspră sau regimul prea sever, cu toţii realizează că sunt în închisoare pentru că au comis o infracţiune. Se căiesc sau nu, au învăţat ceva din asta sau nu e greu de spus, dar cu toţii că ispăşesc o pedeapsă pentru că au greşit. Eu ştiu că ispăşesc o pedeapsă, pentru că aşa au dorit unii să se întâmple şi, credeţi-mă, este fantastic de greu să te împaci cu ideea că ţi s-a luat totul fără ca tu să fi comis vreo infracţiune. Este fantastic de greu să stai cu toate probele care îţi dovedesc nevinovăţia în mână şi să nu ţi le accepte nicio instanţă. Dar, „azi“, justiţia este mai credibilă decât mine, aşa că trebuie să aştept alte vremuri, în care vom putea avea dreptul „să ne apărăm“.

„Dacă nu aş fi fost condamnat, Crin Antonescu era candidatul pentru preşedinţie“

3. USL a avut, la înfiinţare, două obiective fundamentale: demiterea lui Traian Băsescu şi alegerea lui Crin Antonescu drept preşedinte. Cum comentaţi destrămarea Uniunii fără ca vreunul din aceste obiective să fie atins?

Am condus din partea PNL campania pentru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, şi am făcut-o bine. Atât de bine, încât am fost avertizat că voi suporta consecinţe. S-a vorbit mult, şi se mai vorbeşte şi astăzi, despre faptul că a fost o lovitură la statul de drept, despre abuz de putere etc.
Eu ştiu că a fost cea mai amplă manifestare de voinţă a românilor de după 1989. Opt milioane de români nu s-au mobilizat niciodată să vină la vot să susţină o idee. La cele mai multe tururi de scrutin, participarea a fost mult sub cea de la acest referendum.

Primul obiectiv va fi totuşi atins la sfârşitul acestui an. În ceea ce priveşte USL, aceasta a fost proiectul care a convins cel mai mult românii din toate iniţiativele politice de după Revoluţie. Vinovaţi pentru ruperea alianţei sunt, în egală măsură, cei din PSD şi cei din PNL. Cei din PSD doreau să decidă tot, de cele mai multe ori prin desconsiderarea partenerului. Cei din PNL, în loc să pună piciorul în prag şi să ceară partenerului corectitudine, încercau şi ei firave lovituri sub centură.

Atât timp cât am avut un cuvânt de spus, l-am spus răspicat şi chiar am reuşit să păstrez corabia pe linie de plutire. Dacă nu aş fi fost condamnat, sunt convins că astăzi USL încă exista şi Crin Antonescu era candidatul pentru preşedinţie.

Nu am pretenţia că pot aprecia dacă era mai bine sau mai rău, dar, cu siguranţă, era mai corect faţă de cei care ne-au votat în 2012 cu o asemenea majoritate.

„Viitorul PNL nu se poate rezuma la Klaus Iohannis“

4. Cum apreciaţi evoluţia PNL la nivel naţional după destrămarea USL?

Îmi menţin părerea că destrămarea USL nu a fost cea mai fericită alegere. Totuşi, după destrămare, consider că fuziunea cu PDL pentru realizarea unei forţe politice puternice şi unice de dreapta a fost o decizie înţeleaptă.
Pe Klaus Iohannis îl cunosc prea puţin pentru a face aprecieri cu privire la calităţile sale de lider politic. În puţinul timp în care am interacţionat, mi-a făcut o impresie foarte bună. Dacă nu m-am înşelat în privinţa lui, poate fi o soluţie de viitor.

Problema este că viitorul PNL nu se poate rezuma la Klaus Iohannis. Dumnealui, dacă ajunge sau nu preşedinte, rămâne o persoană cu o ţinută politică de prim rang. Problema cred că o reprezintă oamenii care sunt astăzi în prim-planul scenei liberale.

A trecut vremea când circul politic aducea voturi. „România lucrului bine făcut“ este un mesaj care se i se potriveşte lui Iohannis şi se potriveşte foarte bine şi liberalismului, dar în jurul lui trebuie să se găsească oameni care au realizat în viaţa lor lucruri bune şi să fie percepuţi ca atare, oameni care, prin ceea ce au făcut, să convingă că pot face în continuare treabă bună.

5. Dar a filialei ieşene a PNL?

Am ajuns cu filiala ieşeană a PNL la cea mai bună performanţă din ţară! în 2013, PNL Iaşi avea 2 miniştri, 2 secretari de stat, 8 parlamentari, preşedinţia Consiliului Judeţean, 45 de primari, 41 de viceprimari, 407 consilieri locali, 11 consilieri judeţeni. Sper, din toată inima, că, după fuziunea cu PDL, rezultatele să fie cel puţin la fel de bune. Ştiu că unii mă considerau pe mine o frână în ascensiunea PNL la nivel local. Înţeleg că s-au luat angajamente privind curăţirea partidului de persoane care nu îi fac cinste. Mult succes, dragi colegi, dar să ştiţi că doar rezultatele vorbesc!

„Să deţin afaceri, nu îmi poate interzice nimeni“

6. Cum apreciaţi înlocuirea cu Klaus Iohannis a lui Crin Antonescu în postura de candidat liberal la preşedinţie?

Decizia ca domnul Klaus Iohannis să fie candidatul PNL i-a aparţinut lui Crin Antonescu. Nu vom şti niciodată dacă a fost o alegere bună sau nu. Dacă va câştiga preşedinţia, toată lumea va spune că a fost o decizie bună, iar dacă o va pierde, vor fi unii care vor spune că, dacă ar fi candidat Crin Antonescu, ar fi câştigat.

7. Mai păstraţi legătura cu cei care administrează fostele dumneavoastră afaceri?

Poate cineva să îmi interzică să administrez afaceri. Să deţin afaceri însă nu îmi poate interzice nimeni. Compania Engeko există, este administrată de o firmă care o face foarte bine şi, în ciuda unor greutăţi uriaşe, care au decurs ca urmare a condamnării mele, a depăşit perioada critică şi acum lucrează cu motoarele turate la maxim. Perspectivele rezultatelor financiare la sfârşitul anului fiscal par a fi foarte bune.

8. Intenţionaţi să reveniţi în viaţa politică după eliberare?

În primul rând, depinde în cel fel mă eliberez. Important este să pot dovedi opiniei publice că am fost condamnat fiind nevinovat. După aceea, mai vedem.

Cel mai important lucru pentru mine este şi va rămâne familia mea! Familia a fost şi va rămâne alături de mine, a suferit enorm şi este de datoria mea să nu îi mai expun la astfel de suferinţe. Această experienţă m-a învăţat faptul că cei dragi mie nu au nicio vină pentru faptul că eu am ales să fac politică şi să mă expun atât de mult.

Eu nu am făcut politică nici pentru a însuşi terenuri, nici pentru a privatiza active ale statului în favoarea mea, nici pentru a mă îmbogăţi în vreun fel din afaceri cu statul sau şpăgi şi nici pentru a-mi angaja rudele în posturi bine plătite.

Eu am făcut politică din dorinţa de a promova oameni tineri şi oameni competenţi (chiar dacă nu toţi au confirmat), din dorinţa de a obţine rezultate la nivel local şi naţional, din dorinţa de a arăta cât de multe lucruri pot fi făcute pentru Iaşi.

Dacă mă voi întoarce în politică, sub nicio formă nu o voi face decât pentru mai mult de atât şi asta, repet, nu va fi posibil decât dacă recâştig încrederea oamenilor!

Vizita copilului „a fost un moment greu de depăşit“

9. Care a fost cel mai puternic şoc după intrarea dumneavoastră la închisoare?

Administraţia Penitenciarului nu mi-a aprobat nicio zi învoire şi nu mi-am văzut copilul timp de şase luni. Nu aş fi dorit să vină aici. După şase luni, nu am mai rezistat şi l-am adus. El s-a comportat normal, s-a bucurat mult, dar pentru mine a fost un moment greu de depăşit. Dumnezeu să le dea sănătate celor care au decis pedeapsa mea, dar, dacă au greşit, ar fi drept ca, într-un fel sau altul, să plătească. Oricum, suferinţa familiei mele şi cea a familiilor celor care au intrat alături de mine, doar pentru că trebuia să fie un scenariu complex, nu vor putea fi reparate niciodată.

10. Cum decurge o zi în spatele gratiilor?

Nu am fost un copil de bani gata. M-am născut într-o familie modestă, într-o comună din judeţul Bacău. Am fost învăţat de mic cu munca şi greutăţile. Nu mă sperie nici frigul, nici mâncarea la cazan şi nici condiţiile mizere de cazare. Dacă eşti puţin gospodar, poţi face din spaţiul de detenţie un loc decent.

În acest spaţiu îmi desfăşor aproape toate activităţile. Mă trezesc dimineaţa la ora 6 şi până la 7.30 fac diferite activităţi administrative şi iau micul dejun.

Apoi, mă apuc de lucru. Lucrez la mai multe invenţii, articole şi lucrări ştiinţifice. Scriu mai multe materiale pe diferite domenii, care sper să folosească dezvoltării viitoarei zone care corespunde regiunii 1 Nord-Est de astăzi.

Fac sport atât în cameră, cât şi la sală sau afară, oricum, mai mult decât în libertate. Am studiat Codul Penal şi Civil, precum şi codurile de procedură, iar acum studiez codurile comentate de specialişti şi jurisprudenţa CEDO din anul 2000 până în prezent.

Am demarat mai mult acţiuni cu scopul de a încerca să clarific situaţia dosarului meu. Sper ca, până la urmă, un judecător român sau străin va avea curajul să spună adevărul.

Cea mai mare parte a timpului citesc şi scriu. Odată pe săptămână, mergem la capelă, mergem la club, unde discutăm pe diverse teme legate de evenimente recente, participăm la proiecte şi programe educaţionale, multe dintre ele necesare pentru toţi cei din libertate.

De două ori pe săptămână, mergem la magazin şi, în fiecare zi, o oră şi jumătate, ieşim la plimbare, unde avem posibilitatea să alergăm sau să facem diferite exerciţii fizice. Pe tot parcursul zilei, urmărim ştirile, iar seara, ne uităm la filme sau emisiuni de divertisment.

Link articol: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-interviu-bomba-relu-fenechiu-vorbeste-in-premiera-din-puscarie77268.html

Jumătate din România fără autostrăzi

Îmi propusesem să nu mai intervin în spaţiul public până nu clarific nişte lucruri în ceea ce mă priveşte. Am avut, însă, „ghinionul” de a urmări prezentarea Master Planul General de Transport al României până în anul 2030.

Acolo, am văzut că ni se propun două Românii. O Românie care cuprinde Sud-Vestul Ardealului şi Muntenia, în care se vor aloca aproape 90% din resursele destinate dezvoltării reţelelor feroviare şi de autostrăzi şi o Românie care cuprinde Nord-Estul Ardealului şi Moldova, în care se alocă puţin peste 10% din aceste resurse.

Vreau să lămurim de la bun început că Master Planul de Transport reprezintă un document făcut pe bani mulţi, de firma AECOM (lider mondial în domeniu), valabil pe 20 de ani, care va fi aprobat prin lege şi care va trebui implementat de guvernele următoare.

În perioada în care am fost ministrul Transporturilor, am avut mai multe întâlniri cu aceşti consultanţi pe tema listei proiectelor prioritare. Dar această listă arăta cu totul altfel! Deci, ipoteza că această listă este cumva impusă este doar pentru necunoscători.

Construcţia de autostrăzi într-o lumea civilizată se face din două motive: pentru preluarea traficului aglomerat sau din considerente strategice.

În cel de-al doilea caz, vorbim de necesitatea dezvoltării unor regiuni, de deschiderea unor noi pieţe, de relaţii interstatale, interese strategice economice şi de stabilitate.

Dacă acest Master Plan va fi aprobat, putem uita de investiţii în regiunea Moldova, putem uita de turism în Bucovina, putem să constatăm că Europa va avea graniţa economică de răsărit de-a lungul Carpaţilor Orientali! Ca să nu mai vorbim de izolarea Chişinăului şi, mai departe, a regiunii Odessa (pentru că, cel puţin la nivel declarativ, susţinem integrarea Republicii Moldova şi a Ucrainei în Uniunea Europeană)…

În perioada 2008-2012, cât am fost în Opoziţie, Iaşul a fost exclus de pe lista judeţelor care puteau primi finanţare europeană pentru dezvoltarea aeroportului. Când am ajuns la minister, am reparat acest lucru şi am obţinut şi banii pentru finanţare.

Mă doare foarte mult faptul că acum, când eu nu o pot face, nu se mai luptă nimeni pentru autostrada Târgu-Mureş – Iaşi. Când eram în libertate şi existau premisele ca acest proiect să prindă viaţă, toată lumea încerca să îşi aroge meritele pentru acesta, regăsindu-se în programele electorale ale tuturor partidelor.

O să mi se răspundă că nu avem bani. Eu vă spun că avem! Şi vă dau câteva argumente:

  1. Când s-a introdus supraacciza la carburant, s-a promis că fondurile generate de aceasta vor merge către construcţia de autostrăzi. Ori fondurile alocate infrastructurii rutiere pentru perioada 2014-2020 nu ţin cont de acciză (poate cineva a uitat, poate nu…)
  2. Autostrada Târgu-Mureş – Iaşi se află în reţeaua europeană TEN-T. Cu tot respectul pentru dl. ministru Rus, mi se pare normal să susţină proiectele din Ardeal (aşa cum eu am făcut mereu cu Moldova), dar acestea nu fac parte din reţeaua TEN-T şi nu pot fi finanţate din fondurile europene.
  3. O parte din această autostradă poate fi finanţată din fondurile Conecting Europe Facility. Cu puţin lobby, pe aceste fonduri ar putea fi făcută autostrada până la Chişinău, mai ales că avem comisar european pe dezvoltarea regională din „Europa de Est”.

De asemenea, atrag atenţia asupra faptului că reţeaua TEN-T este o reţea de autostrăzi şi nu de drumuri rapide!

O să mi se spună, de asemenea, că drumul rapid poate fi transformat ulterior în autostradă. FALS! Este o cacealma! Proiectul trebuie să fie de autostradă şi se poate construi, mai ales pe tronsoanele dificile un singur sens, urmărind ca, odată cu creşterea traficului, să se construiască şi celelalt.

Faţă de autostradă, un drum rapid nu este doar îngust, ci are şi o geometrie mai neregulată (mai multe curbe), astfel încât transformarea lui în autostradă, fără a fi gândit aşa de la început, este practic imposibilă!

O să mi se mai spună că se face autostrada Braşov-Bacău. În afară de faptul că, dacă s-ar face, s-ar aglomera şi mai tare cel mai aglomerat traseu din România, pentru că s-ar concentra tot traficul prin Braşov. Autostrada nu are nici studiu de fezabilitate, nici măcar de prefezabilitate şi nu se regăseşte în reţeaua TEN-T. Eu cred că abia aici s-ar justifica un drum rapid.

De peste 15 ani, studiez un model de dezvoltare a infrastructurii pentru România. Desigur, nu există un model perfect, dar toate modelele sunt perfectibile. Acest Master Plan trebuie mult modificat înainte de a fi aprobat.

Voi publica în curând un material cu privire la dezvoltarea infrastructurii în România. Viitorul va dovedi cine a avut dreptate.

Până atunci, fac apel la toţi liderii politici şi non-politici din Moldova: Luptaţi-vă pentru ceea ce aţi promis oamenilor! Autostrada Târgu-Mureş – Iaşi nu este un moft al lui Fenechiu, este o necesitate pentru dezvoltarea socio-economică a Moldovei atât din dreapta, cât şi din stânga Prutului!

Atunci când eu mă voi putea bate din nou pentru acest proiect, s-ar putea să fie cam târziu…

Mesajul transmis cu ocazia inaugurării pistei noi de la Aeroportul Internaţional Iaşi

Dragi ieşeni,

Bun găsit tuturor!

Chiar dacă nu pot fi prezent, sunt cu sufletul şi cu inima alături de voi.

Ceea ce marcaţi astăzi aici nu reprezintă finalul unui drum, ci, consider eu, începutul unei noi etape din viaţa acestui oraş, a acestui judeţ, a acestei regiuni.

Nu pot să nu rememorez clipele, lunile, anii de strădanie şi, uneori, de frustrare în care, alături de colegii mei liberali, ne-am luptat pentru ca acest obiectiv să ajungă astăzi, aici, în acest stadiu.

M-am luptat cu cei care considerau că Iaşul nu are nevoie de un aeroport competitiv, propunând peticirea pistei vechi. M-am luptat cu cei care vehiculau cifre astronomice, de 200 de milioane de euro, pentru modernizarea aeroportului. Încercam să le explic că, printr-o bună şi corectă administrare a procedurilor de achiziţie, valoarea investiţiei poate scădea semnificativ. Iată că pista a costat aproximativ o treime din evaluarea iniţială şi îi felicit pe cei care au organizat procedurile de achiziţie pentru aceasta.

M-am luptat mult pentru ca acest proiect să fie finanţat. De la momentul în care aveam doar ideea şi până astăzi, drumul a fost incredibil de greu. Multe din bătăliile purtate se cunosc parţial, altele deloc. Se ştie că am pus presiune pe toate guvernele din 2004 încoace, indiferent dacă eram la putere sau în opoziţie. Iar, când am avut în mână decizia, nu am mai stat pe gânduri!

Am introdus Iaşul prin hotărâre de guvern pe lista judeţelor ce pot beneficia de finanţări europene pentru aeroporturi regionale şi am demarat, împreună cu toţi colegii mei din Iaşi, proiectul european „dezvoltarea aeroportului regional Iaşi”.

În cursul anului 2013, proiectul a fost depus, a fost aprobat de autoritatea de management din cadrul ministerului, a fost avizat de JASPERS (consultantul Comisiei Europene) şi de Comitetul de Monitorizare de la Bruxelles. Misiunea era îndeplinită. Aprobarea Comisiei era doar o formalitate. Ca drept dovadă, aceasta s-a şi întâmplat.

Îmi asum decizia luată. Îmi asum faptul că am pus Iaşul înaintea altor locaţii din ţară. Pentru că Iaşul era cel mai îndreptăţit să obţină acest proiect. Iar viitorul va confirma acest lucru. Deja, în perioada în care am fost ministru, am convins TAROM să facă un hub la Iaşi. Cursele internaţionale sunt deja reale succese.

Am considerat că rolul unui ministru al transporturilor nu este doar de a administra acest domeniu, ci şi de a decide cum să armonizeze regiunile unei naţiuni, oamenii unei ţări. El este un integrator, nu un funcţionar, trebuie să pregătească viitorul, nu doar să managerieze prezentul.

Vorbesc de mai bine de 10 ani de aeroport, de autostradă, de investiţii private majore. Acestea sunt obligatorii pentru reducerea decalajului dintre Moldova şi alte regiuni. Despre toate acestea, mi s-a spus că nu se poate. În campaniile electorale, unii le mai amintesc.

Ceea ce se întâmplă azi, aici, arată însă că se poate, arată că i-am învins pe cei care au spus mereu că nu se poate. Vă promit tuturor faptul că nu am abandonat celelalte proiecte. Ele trebuie duse la bun sfârşit. Puţină lume ştie eforturile pe care le-am depus până acum. Sunt convins de faptul că ele vor fi, cu timpul, cunoscute, iar, atunci, se vor înţelege şi alte lucruri.

În final, vreau să mulţumesc colegilor mei liberali din echipa alături de care am pus piatră peste piatră pentru acest obiectiv, să vă doresc tuturor să vă bucuraţi de această realizare şi să nu abandonaţi niciodată lupta pentru binele oamenilor, pentru prosperitatea acestei regiuni!

Domnului preşedinte Traian Băsescu

Domnule Băsescu,

V-am văzut de două ori cu ochii în lacrimi în ultimele două zile. Vă înţeleg! Ştiu că vă este greu. De jumătate de an, plâng şi eu. Am început din ianuarie, când încercam cu disperare să obţinem din partea doamnei Livia Stanciu o judecată dreaptă.

Atunci, avocatul Marian Nazat, în pledoaria lui, apărându-l pe fratele meu, spunea că “Lucian Fenechiu are o singura vină. Este fratele lui Relu Fenechiu!”.

Da, atunci am izbucnit în lacrimi. Deşi am încercat să ascund asta, presa a observat…

Sunt un om puternic şi sunt pregătit să trec peste orice, dar este cumplit când cei dragi trebuie să suporte răzbunările şi nedreptăţile duşmanilor tăi.

Domnule Băsescu,

Înţeleg că vă este greu să suportaţi ideea că cei dragi sunt după gratii, dar gândiţi-vă cum ar fi dacă aţi şti şi că sunt nevinovaţi. Credeţi-mă, v-ar fi şi mai greu!

P.S. Domnule preşedinte, eu nu mă voi lepăda niciodata de familia mea!